Atelierul „Rescrie povestea – darurile și moștenirile primite”

1. Introducere și relevanța temei:

„Nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat. Sunt ceea ce aleg să devin.” – Carl Jung

Fiecare dintre noi poartă o poveste. O parte ne aparține, o parte ne-a fost transmisă – prin cuvinte, gesturi, tăceri, așteptări, credințe, obiceiuri. Moștenim nu doar trăsături fizice, ci și emoții, convingeri, tipare de gândire și reacție. Unele ne susțin, altele ne limitează.

Poate ai crescut cu mesaje precum „Nu e voie să greșești”, „Trebuie să fii puternic”, „Nu meriți mai mult”. Poate ai fost învățată să te pui pe ultimul loc, să te conformezi, să te îndoiești de tine. Sau poate ai primit daruri prețioase – empatie, responsabilitate, curaj – dar și poveri care nu îți aparțin.

Poveștile din noi – o țesătură de amintiri, emoții, mesaje și convingeri care ne-au fost transmise de-a lungul vieții. Unele ne-au încurajat, ne-au dat aripi. Altele ne-au îngrădit, ne-au făcut să ne îndoim de cine suntem.

Această moștenire emoțională nu este un verdict. Este un punct de plecare.
Atelierul „Rescrie povestea” este o invitație la introspecție, vindecare și alegere conștientă. Nu rescriem trecutul ca să-l ștergem, ci ca să-l înțelegem și să-l transformăm. Explorăm ce am primit – conștient sau inconștient – și alegem ce păstrăm, ce eliberăm și ce vrem să ducem mai departe.

Pentru că adevărata libertate începe atunci când înțelegem ce ne-a fost transmis și alegem ce vrem să devenim. Rescrierea poveștii personale este un act de curaj, de compasiune și de reconectare cu sine. Este momentul în care nu mai trăim pe pilot automat, ci devenim autorii propriei vieți.

Acest atelier este o invitație la introspecție și eliberare. Nu rescriem povestea pentru a nega trecutul, ci pentru a-l înțelege, a-l onora și a-l transforma. Explorăm ce am primit – conștient sau inconștient – și alegem ce păstrăm, ce vindecăm și ce lăsăm în urmă.

Pentru că adevărata libertate începe atunci când înțelegem ce ne-a fost transmis și alegem ce vrem să ducem mai departe. Rescrierea poveștii personale nu înseamnă uitare, ci asumare. Este un act de curaj, de compasiune și de reconectare cu sine.