Mutism selectiv – copii care pot vorbi normal în anumite situaţii, de obicei acasă, în familie, dar refuză comunicarea verbală cu persoane nefamiliare şi în medii resimţite nesigure afectiv sau ostile. În şcoli, sunt consideraţi cu mutism acei copii care nu vorbesc timp de 1-2 semestre ; mutismul poate fi efectul unei traume psihice anterioare.

Caracteristici principale

  • manifestă o sensibilitate excesivă la reacţiile celorlalţi;
  • sunt mai mult decât timizi şi emotivi;
  • işi asumă o “identitate non-verbală”;
  • prezintă probleme de relaţionare, blocaj în comunicare generat de o teamă generalizată şi anxietate socială;
  • înţeleg limbajul şi pot vorbi, dar nu depăşesc “pragul de frică”;
  • pot prezenta asociat şi tulburări de limbaj;
  • răspund sau işi comunică cerinţele prin : mişcări ale capului, arătat cu degetul, rămânâd impasibili până când cineva ghiceşte ce doresc;
  • performanţa şcolară este afectată, dar progresul şcolar este posibil la acele activităţi care nu necesită vorbire.

Bariere în calea învăţării

  • transmit feedback numai în activităţile preponderant practice;
  • dificultate de relaţionare în activităţile şcolare; lucrează greu în grupe;
  • preferă sarcinile scrise în locul celor verbale capacitate de efort intelectual scăzută (nesiguranţă, renunţare).

Strategii şi intervenţii utile

  • crearea unui climat afectiv – pozitiv;
  • adoptarea unei atitudini de încredere şi bunăvoinţă;
  • încurajarea oricărei tentative de comunicare, indiferent de natura ei;
  • crearea unui program de terapie în parteneriat cu părinţii;
  • identificarea stării lui emoţionale şi a factorilor de stres;
  • verbalizarea de către profesor a mesajului transmis de elev gestual;
  • apropierea fizică atât cât este necesar pentru a le menţine securitatea şi intimitatea;
  • încredintarea unor sarcini accesibile in paşi mici şi valorizarea lor în faţa clasei (lăudarea pentru orice success cât de mic);
  • includerea lor in toate activităţile chiar şi în cele care solicită limbajul oral;
  • perseverenţa în adresarea verbală (profesorul nu va recurge în nici un caz la gesturi pentru a comunica);
  • planificare organizată si structurată a activităţii;
  • consecvenţa şi corectitudine în evaluare;
  • sensibilitate în acordare de sprijin (ton cald, prietenos);
  • identificarea lecţiilor eficiente; multiplicarea exemplelor de bună practică din experienţa personală;
  • fragmentarea temelor în sarcini mici de atins pentru fiecare elev urmărindu-se feed-back permanent;
  • evitarea abordărilor tematice fără finalitate clară;
  • teme variate cu ritmuri de rezolvare adecvate fiecărui elev;
  • teme scrise limitate ca dimensiuni, număr şi complexitate;
  • introducerea unui element practic în temă.