Psihoterapie individuală

Durata ședinței este de 50 minute, iar tariful ședinței este de 200 lei.

Psihoterapie de familie

Durata ședinței este de 90 minute, iar tariful ședinței este de 250 lei.

Psihoterapie de cuplu

Durata ședinței este de 90 minute, iar tariful ședinței este de 250 lei.

Orientare și consiliere în carieră

Acest serviciu se poate realiza individual, pentru categoria de vârsta peste 18 ani.

Poți apela la acest serviciu dacă te-ai decis să faci o schimbare în plan profesional. Dacă simți că nu îți mai place ceea ce faci, vrei să îți reorganizezi cariera și nu știi încotro să te îndrepți, îți dorești să îți explorezi oportunitățile, apelează la consiliere și orientare în carieră.

Orientarea în carieră presupune un demers amplu de evaluare, informare, consiliere și educație în carieră. Reprezintă o intervenție educațională de dezvoltare, în avans, a deprinderilor și abilităților necesare tinerilor pentru dezvoltarea și managementul propriei cariere. De asemenea, această intervenție vizează dezvoltarea abilităților unei persoane (sau grup de persoane) pentru rezolvarea unor probeme specifice legate de carieră: indecizie, anxietate legată de carieră, insatisfacție academică, insatisfacție profesională, plan de carieră, instrumente de promovare personală etc.

Temele principale abordate în consiliere și orientate sunt: Autocunoaștere și dezvoltare personală, Comunicare și relaționare interpersonală, Managementul informației și al învățării, Planificarea carierei, Educație antreprenorială, Stil de viață.

Durata ședinței de evaluare este de aproximativ 1 oră, iar tariful ședinței este de 300 lei.

Durata ședinței de consiliere individuală este de 50 minute, iar tariful ședinței este de 150 lei.

Evaluare

  • Aptitudini cognitive (măsoară aptitudine generală de învățare, aptitudinea matematică, aptitudinea verbală, aptitudinea spațială, aptitudinea de percepției a formei, rapiditatea în reacții, abilitățile funcționărești), 200 lei
  • Capacitate decizională (măsoară capacitatea decizională a unei persoane de a alege în mod rațional între mai multe variante disponibile), 100 lei
  • Trăsături de personalitate (măsoară următoarele trăsături de personalitate ale unei persoane: extraversie, amabilitate, conștiinciozitate, autonomie, stabilitate emoțională), 100 lei
  • Autonomie personală (măsoară,capacitatea unei persoane de a controla propria viață și sentimentul că există posibilitatea de a exercita acest control, pe următoarele scale: autonomie valorică, comportamentală, cognitivă, emoțională: ), 100 lei
  • Scala de abordare strategică a copingului SACS (măsoara cum reacționează comportamental o persoană atunci când se confruntă cu o problemă/ situație stresantă), 100 lei
  • Chestionarul de coping cognitiv-emoțional CERQ (permite identificarea strategiilor folosite pentru a face față evenimentelor sau situațiilor negative), 100 lei
  • Scala de atitudini disfuncționale DAS (măsoară atitudinile ce pot constitui o predispoziție pentru instalarea depresiei), 100 lei
  • Inventarul OMNI-IV (măsoară trăirile, opiniile și comportamentele dvs. in ultimii 5 ani, instrument destinat să evalueze trăsăturile de personalitate care ies din sfera normalității), 150 lei
  • Scalele CASE (măsoară emoțiile, stările, gândurile și comportamentele dvs. pe următoarele scale: anxietate, depresie, somatizare, teama de îmbătrânire, obsesii, paranoia, psihoticism, competențe cognitive, manie, abuz de substanțe, minciună), 150 lei
  • Scalele EMAS (măsoară reacțiile și comportamentele referitoare la o situație ce vă preocupă la acest moment, precum și reacțiile în 4 tipuri de situații distincte: evaluare socială, pericol fizic, situații noi, situații obișnuite), 150 lei
  • Inventarul tulburărilor de comportament alimentar, 150 lei
  • Scala de acceptarea necondiționată a propriei persoane (măsoară nivelul la care o persoană se apreciază pe sine, indiferent de comportamentele sau performanțele sale și indiferent de judecata altora), 100 lei
  • Evaluare în carieră (evaluarea intereseor, valorilor, prezentarea raportului vocațional, profil ocupațional), 300 lei

 

Pachet evaluare:

  • Pachet 3: 500 lei (include: Capacitate decizională, Trăsături de personalitate, Autonomie personală, Scala de abordare strategică a copingului SACS, Chestionarul de coping cognitiv-emoțional CERQ, Scala de atitudini disfuncționale DAS, Scalele EMAS, Scala de acceptarea necondiționată a propriei persoane)

Evaluare și tratament anxietate

Evaluarea și tratamentul anxietății în 3 PAȘI: 1️⃣2️⃣3️⃣
Pasul 1️⃣ Evaluare inițială – poate nu ai un diagnostic sau, dacă ai, nu ești sigur de el. Poate te confrunți cu o fobie specifică, agorafobie sau tulburare de panică. Este vital să știi care este tulburarea ta pentru a putea stabili obiective clare de remediere.
▶️Acest pas este gratuit.
▶️Ai acces la resurse informaționale atent selectate despre tulburările de anxietate.
▶️Ai acces la 4 module gratuite de tratament.

Pasul 2️⃣ Evaluare personalizată – în funcție de direcțiile oferite în Evaluare inițială (Pasul 1️⃣ ), psihoterapeutul va face o selecție de teste la finalul căreia obții un Raport personalizat de evaluare în care se va preciza diagnosticul și pașii următori.
▶️Poți beneficia de 5-12 teste, pe care le poți completa în termen de 30 de zile, în ritmul tău (nu ai grijă că poți rata vreo programare din lipsă de timp).
▶️Poți contribui activ la procesul de autocunoaștere.
▶️Poți beneficia de o ședință de video-terapie.
▶️Tarif evaluare personalizată: 275 lei.

Pasul 3️⃣ – Tratament personalizat – modulele terapeutice îți oferă o multitudine de informațiirellevante despre tulburările de anxietate, atent selectate și verificate, exerciții, tehnici de lucru, explicații, corectarea stilurilor de gândire, dezvoltarea emoțiilor pozitive și a atitudinii funcționale, metode de rezolvare eficientă a problemelor.

▶️Ai acces până la 18 module terapeutice timp de 4 luni (poți reveni la ele ori de câte ori dorești).

▶️Poți să îți monitorizezi progresul (sau intensitatea atacurilor de panică) și statusul efectuării temelor.

▶️Poți să îți re-evaluezi acele elemente care au înregistrat scoruri ridicate, îngrijorătoare.

▶️Ai posibilitatea de a ține un jurnal cu notițe și însemnări relevante în timpul tratamentului (cu scopul principal de a conștientiza ce îți face bine și a face mai mult din ce îți face bine).

▶️Tarif tratament personalizat: 400 lei.

Fii personajul principal în propriul tău proces terapeutic! Lucrează în ritmul tău din confortul casei tale și ieși ușor-ușor din „zona ta de confort”.

Evaluare și tratament depresie și burnout

Evaluarea și tratamentul depresiei și burnout-ului în 3 PAȘI: 1️⃣2️⃣3️⃣

Pasul 1️⃣ Evaluare inițială – poate nu ai un diagnostic sau, dacă ai, nu ești sigur de el. Poate te confrunți cu o depresie sau burnout. Este vital să știi care este tulburarea ta pentru a putea stabili obiective clare de remediere.
▶️Acest pas este gratuit.
▶️Ai acces la resurse informaționale atent selectate despre depresie și burnout.
▶️Ai acces la 5 module gratuite de tratament.

Pasul 2️⃣ Evaluare personalizată – în funcție de direcțiile oferite în Evaluare inițială (Pasul 1️⃣ ), psihoterapeutul va face o selecție de teste la finalul căreia obții un Raport personalizat de evaluare în care se va preciza diagnosticul și pașii următori.
▶️Poți beneficia de 5-12 teste, pe care le poți completa în termen de 30 de zile, în ritmul tău (nu ai grijă că poți rata vreo programare din lipsă de timp).
▶️Poți contribui activ la procesul de autocunoaștere.
▶️Poți beneficia de o ședință de video-terapie.
▶️Tarif evaluare personalizată: 275 lei.

Pasul 3️⃣ – Tratament personalizat – modulele terapeutice îți oferă o multitudine de informații relevante despre depresie și burnout, atent selectate și verificate, exerciții, tehnici de lucru, explicații, corectarea stilurilor de gândire, dezvoltarea emoțiilor pozitive și a atitudinii funcționale, metode de rezolvare eficientă a problemelor.
▶️Ai acces până la 18 module terapeutice timp de 4 luni (poți reveni la ele ori de câte ori dorești).
▶️Poți să îți monitorizezi progresul și statusul efectuării temelor.
▶️Poți să îți re-evaluezi acele elemente care au înregistrat scoruri ridicate, îngrijorătoare.
▶️Ai posibilitatea de a ține un jurnal cu notițe și însemnări relevante în timpul tratamentului (cu scopul principal de a conștientiza ce îți face bine și a face mai mult din ce îți face bine).
▶️Tarif tratament personalizat: 400 lei.
Fii personajul principal în propriul tău proces terapeutic! Lucrează în ritmul tău din confortul casei tale și ieși ușor-ușor din „zona ta de confort”.

Psihoterapie De Cuplu | Reconstruiecte Increderea Intre Parteneri

psihoterapie de cuplu

  Psihoterapie de cuplu este concepută pentru a ajuta partenerii să își rezolve conflictele și să își îmbunătățească relația. Terapeutul ajută cuplul să își exploreze problemele într-un mediu sigur fără a face o judecată. Metodele utilizate pot varia, dar pot include terapia comportamentală de cuplu sau terapia emoțională focalizată. Durata unei sesiuni de terapie de cuplu poate varia, dar în general durează aproximativ 90 de minute.
  Urmând psihoterapie de cuplu veți observa următoarele beneficii – în primul rând o comunicare mai bună, o înțelegere mai profundă a partenerului și îmbunătățirea satisfacției relaționale. Apelează cu încredere la o ședință de psihoterapie de cuplu la CristinaNica.ro și vedea că viața voatră de cuplu se poate schimba. Ședințele de psihoterapie de cuplu nu este doar pentru cuplurile aflate în criză sau în pragul despărțirii, ci poate fi benefică și pentru cuplurile care doresc să își consolideze și să își îmbunătățească relația existentă.

  Psihoterapeutul de cuplu oferă suport și ghidare în procesul de construire a unei comunicări mai eficiente, de gestionare a conflictelor și de cultivare a intimității și a conexiunii emoționale. În lumea în care trăim, stresul și anxietatea pot deveni adesea copleșitoare. Din fericire, există numeroase metode prin care oamenii pot căuta ajutor, iar psihoterapia este una dintre cele mai eficiente. Psihoterapia este un proces terapeutic bazat pe înțelegerea și îmbunătățirea sănătății mentale.
  Prin intermediul unui dialog structurat cu un terapeut, oamenii pot învăța să înțeleagă și să gestioneze mai bine emoțiile și comportamentele care le provoacă disconfort. Un specialist posedă capacitatea de a înțelege principiile și teoriile psihologice care stau la baza comportamentului uman, proceselor cognitive și dezvoltările psihologice. Ei sunt familiarizați cu conceptele cheie precum motivația, emoțiile, personalitatea și procesele de învățare, dar și gestionarea situațiilor de criză dintr-un cuplu.

Psihoterapie de cuplu și psihoterapie de familie

psihoterapie de familie

  Psihoterapie de cuplu și psihoterapie de familie sunt pe lista fiecărui psihoterapeut care este capabil să efectueze evaluări clinice și să facă diagnosticări corecte ale tulburărilor care au dus la situațiile tensionate în familie sau în cuplu. Un psihoterapeut deține o cunoaștere profundă a diferitelor abordări terapeutice și a tehnicilor asociate. Acestea pot include terapia cognitiv-comportamentală, terapia psihodinamică, terapia sistemică, terapia experiențială, terapia gestaltică și multe altele.
  Psihoterapeutul a fost instruit în aplicarea acestor tehnici și în adaptarea lor la nevoile individuale ale clienților care apelează la psihoterapie de cuplu sau psihoterapie de familie. Comunicare și relaționare sunt esențiale pentru a stabili o relație terapeutică solidă cu clienții. Aceștia sunt capabili să asculte activ, să ofere empatie și să comunice eficient pentru a sprijini și a ghida procesul terapeutic. În psihoterapie de cuplu practic ești condus spre vizualizarea exactă a cauzelor care au dus la neînțelegeri.

  Psihoterapie de familie se concentrează pe îmbunătățirea comunicării și rezolvarea conflictelor în cadrul unei familii. Terapeutul lucrează cu familia pentru a identifica dinamica problematică și pentru a dezvolta strategii de îmbunătățire. Acest proces poate implica terapia sistemică de familie sau terapia structurală de familie. Durata unei sesiuni de terapie de familie este de 90 de minute. Scopul principal la o ședință de psihoterapie de familie este cel de a identifica și aborda dinamica problematică care poate contribui la conflicte și tensiuni în familie și de a dezvolta strategii pentru îmbunătățirea relațiilor și rezolvarea conflictelor.
  Terapeutul lucrează îndeaproape cu toți membrii familiei în cadrul ședințelor terapeutice, facilitând comunicarea deschisă și respectuoasă între membrii familiei, încurajându-i să-și exprime nevoile, sentimentele și preocupările. Terapeutul ajută familia să înțeleagă și să exploreze modelele de comportament și comunicare disfuncționale și să găsească modalități sănătoase de a interacționa și de a rezolva conflictele.

Psihoterapie individuala la CristinaNica.ro

psihoterapie individuala

  Psihoterapie individuala - un proces în care o persoană lucrează cu un terapeut pentru a explora sentimentele, gândurile și comportamentele care duc la suferință. Aceasta poate include o varietate de abordări, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală, terapia psihanalitică sau terapia centrată pe client. Durata psihoterapiei individuale variază în funcție de nevoile individului, dar sesiunile obișnuite durează 50 de minute fiecare. Ce beneficii poți obține pentru tine apelând la o ședință de psihoterapie individuala?
  În primul rând vei obține o îmbunătățirea stării de bine, a stimei de sine și a abilității de a gestiona stresul. Stresul este generator de probleme atât fizice, dar în special psihice. Stresul este dușmanul număr unu al oamenilor ocupați. Oamenii pot solicita terapie pentru ajutor cu probleme care sunt greu de înfruntat singuri. Pot învăța cum să facă față situațiilor dificile apărute pe viitor, cum să se descurce în momentele critice și ce decizii să ia.

  Oricare ar fi problemele dvs., terapia poate fi o experiență care vă poate schimba viața. Pentru persoanele depresive sau anxioase, pentru cele care afectate de stresul zilnic, această formă de terapie permite unei persoane să vorbească despre simptome. De asemenea, își pot împărtăși modelele de gândire și pot discuta în siguranță despre experiențele. Intimitatea ta completă este una dintre prioritățile de top la orice ședință de psihoterapie individuala.
  Consilierea ajută la abordarea tiparelor de gândire și a sentimentelor care pot precede apariția comportamentelor negative. De exemplu, unii oameni pot învăța să devină conștienți de ceea ce gândesc și de modul în care răspund la stres și circumstanțe provocatoare. Recunoscând ceea ce se întâmplă în acel moment, o persoană poate schimba gândurile negative pentru a evita comportamentele proaste care duc la dependență. Este esențial, de asemenea, să poți să-ți exprimi sentimentele și nevoile într-un mod personal.