
Atelierul „Cuplul funcțional vs disfuncțional”
1. Introducere și relevanța temei:
„Relațiile sănătoase nu sunt lipsite de conflict, ci pline de curajul de a-l traversa împreună.” – Harville Hendrix
Te-ai întrebat vreodată dacă relația ta este sănătoasă sau doar familiară?
Simți că vă certați mereu pe aceleași lucruri, dar nu ajungeți nicăieri?
Ai momente în care te simți singur(ă) în cuplu, deși sunteți împreună?
Sau poate te întrebi dacă ceea ce trăiești este „normal” sau deja disfuncțional?
Într-o cultură a romantismului idealizat, începutul unei relații poate părea promițător – pasiune, entuziasm, speranță. Însă fără maturizare emoțională și comunicare autentică, relația poate deveni un spațiu de tensiune, frustrare și alienare.
Un cuplu funcțional nu este unul perfect. Este acel spațiu în care ambii parteneri se simt în siguranță, văzuți, ascultați și liberi să fie ei înșiși. Este o relație în care conflictul este gestionat cu respect, diferențele sunt acceptate, iar nevoile sunt exprimate și onorate.
În schimb, un cuplu disfuncțional este marcat de dezechilibru, control, lipsă de reciprocitate, comunicare agresivă sau absentă. Tiparele disfuncționale pot include:
• Critică constantă și invalidare
• Lipsa de afecțiune sau de intimitate emoțională
• Conflicte repetate, nerezolvate
• Nevoia de control sau retragere emoțională
• Influențe externe care subminează relația (familie, prieteni, gelozie)
Acest atelier este o invitație la claritate. Explorăm împreună ce face o relație să funcționeze, ce o dezechilibrează și cum putem construi un parteneriat autentic, bazat pe respect, comunicare și conexiune emoțională.
Învață să recunoști tiparele relaționale care susțin sau subminează conexiunea emoțională.
2. Obiectivele atelierului:
- Să faciliteze înțelegerea diferențelor dintre cuplul funcțional și cel disfuncțional
- Să sprijine identificarea tiparelor relaționale care generează conflict, distanțare sau suferință
- Să ofere instrumente pentru cultivarea unei relații bazate pe respect, siguranță și autenticitate
- Să încurajeze exprimarea nevoilor și gestionarea sănătoasă a conflictelor
- Să susțină procesul de reconectare emoțională între parteneri
- Să creeze un spațiu sigur pentru reflecție, învățare și transformare relațională
3. Ce vei învăța:
- Cum să recunoști semnalele timpurii ale unei relații disfuncționale
- Cum să identifici tiparele de comunicare care susțin sau subminează conexiunea
- Cum să gestionezi conflictele fără agresivitate sau retragere
- Cum să exprimi nevoile și limitele într-un mod asertiv
- Cum să construiești o relație bazată pe încredere, respect și reciprocitate
- Cum să transformi relația într-un spațiu de creștere, nu de luptă
4. Activități incluse:
- Jocuri de cunoaștere și prezentare
- Exerciții interactive și aplicații practice
- Prezentări vizuale și discuții ghidate
- Fișe de lucru
- Povești terapeutice
- Întrebări de reflecție
- Ventilarea emoțiilor într-un cadru empatic
- Chestionar de măsurare a satisfacției maritale
5. Pentru tine, dacă:
- Te simți neînțeles(ă), criticat(ă) sau ignorat(ă) în relația ta
- Conflictele se repetă fără rezolvare și creează distanță
- Îți este greu să comunici deschis cu partenerul
- Vrei să înțelegi ce face o relație să funcționeze cu adevărat
- Cauți un spațiu sigur pentru reflecție, claritate și reconectare
6. Detalii organizatorice:
- Când: Atelierul nu are o dată fixă. urmează pagina Facebook Cristina Nica – Psihoterapeut sau verifică constant site-ul pentru anunțarea sesiunii.
- Format: fizic (la cabinet) sau online (Meet)
- Durată: 4 ore
- Cost: 400 lei
- Modalități de înscriere:
- Email: cristina.nica@gmail.com
- Telefon / WhatsApp: 0769.000.747
- Formular site: cristinanica.ro/contact
Cine sunt eu
Cristina Nica – psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și famile, cu atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor din România, formator, consilier pentru dezvoltare personală, creator al programului Smart Pill – Balsam pentru suflet. În ultimii 3 ani am evaluat și lucrat cu aproximativ 400 de copii și peste 600 de adulți.
Dețin peste 100 de teste psihologice cu licență și experiență în psihoterapie, consiliere psihologică și vocațională, dezvoltare personală și a competențelor socio-emoționale, orientare în carieră a elevilor, studenților și adulților, organizator și susținător a numeroase proiecte educative, de remediere comportamentală și aptitudinală, socializare și educație pentru copii și tineri, școli de vară și tabere.
Consider că, lucrul cu grupurile este facilitator de resurse, iar abilitățile fiecărui membru și gândirea combinată, cresc productivitatea, calitatea și eficiența.