Tulburări de opoziţie şi rezistenţă
Caracteristici principale
- nu recunosc autoritatea adultului
- sunt încordaţi, nervoşi, într-o permanentă stare de tensiune
- de multe ori devin lideri negativi
- uneori agresivitatea se poate întâlni şi la elevii hiperemotivi cu un respect de sine foarte scăzută, frustraţi din cauza inadaptării şcolare
- suferă adesea de sindromul persecuţiei
- sunt revendicativi (au impresia că nu au ceea ce merită şi cer tot timpul recompense)
- devin excitaţi, agitaţi, distraşi, anxioşi, perturbă liniştea clasei
- agresivitatea lor se manifestă fizic şi verbal atât în formă activă cât şi pasivă
- manifestări frecvente : loviri ale colegilor, injurii, ameninţări, intimidări ale altor persoane, calomnii, refuzul de a realiza o sarcină, o activitate, de a da curs unei rugăminţi şi chiar de a vorbi
- iniţiază sau produc conflicte, ajungand la violeta fizica
- posibil să aibă un istoric în acte de cruzime faţă de oameni şi animale
- se integrează greu în grup şi nu respectă regulile ;
- nu pot lucra în echipă şi nu sunt acceptaţi de grup
- se antrenează cu dificultate într-o activitate impusă
- negativism
- unii elevi au potenţial intelectual ridicat, dar nu reuşesc să-l pună în valoare
Bariere în calea învăţării
- consideră oferta educaţională a şcolii incompatibilă cu dorinţele lor
- lipsa motivaţiei şi interesului pentru sarcinile şcolare
- nu se implică în activităţile şcolare
- consideră sarcinile şcolare ca pe o pedeapsă
- privesc profesorul ca pe un adversar
- crează relaţii tensionate în clasă şi perturbă procesul predării- învăţării
- unii au dificultăţi de asimilare a cunoştinţelor şi de utilizare a lor
- trec în subsidiar activitatea şcolară în favoarea unor preocupări de timp liber sau chiar de natură delictuală
- frecvenţa şcolară,de cele mai multe ori slabă, generează acumularea unor lacune în învăţare.
Strategii şi intervenţii utile
- formarea imaginii pozitive de sine
- protejaţi stima de sine a elevului
- apreciaţi limita de suportabilitate a elevului (nu-l jigniţi, nu-l umiliţi)
- folosiţi înţelegerea, calmarea, ca modalităţi de stingere a manifestariiă
- comentaţi întotdeauna acţiunea elevului şi nu personalitatea lui
- folosiţi motivaţia pozitivă (formulări de tipul: „dacă vei realiza … vei obţine ….”)
- apropiaţi-vă fizic de elev atât cât este necesar pentru a-i menţine securitatea şi intimitatea (uneori adolescenţii se pot simţi stânjenţi de apropierea fizică exagerată)
- folosiţi o mimică binevoitoare şi o atitudine deschisă (nu încrucişaţi braţele şi nu încruntaţi privirea)
- folosiţi contactul ochi în ochi
- utilizaţi un ton blând sau cel puţin neutru (în nici un caz ridicat şi agresiv)
- ascultaţi cu calm revendicările elevului, asigurându-l că încercaţi să le rezolvaţ pe cât posibil
- dovediţi-vă empatic (arătaţi-i că bănuiţi sau înţelegeţi ce simte)
- învăţaţi-l să devină empatic (să se pună în locul celui agresat)
- consideraţi-l un partener de discuţie dezvăluindu-i o parte din trăirile sau problemele proprii
- corectaţi-i comportamentele în mod binevoitor, fără comenzi sau implorare
- remarcaţi, apreciaţi, recompensaţi cel mai mic progres în evoluţa pozitivă a comportamentului
- încercaţi să folosţti simţul umorului, să fiţi optimişti (orice exagerare sau dramatizare a situaţiei poate avea efecte negative)
- nu uitaţi că elevii devin cu uşurinţă frustraţi
- nu uitaţi că stresul, oboseala şi presiunea exercitată asupra lor pot cauza pierderea controlului şi comportament neadecvat.
- valorificaţi-le calităţile; orice elev este capabil să realizeze ceva bun.